ImportantLocal

LOCAL | PORTARIUC, solidar cu Gabriela Firea. „Nu e ușor să suporți trădarea unui partener(PNL) și umilințele fostului adversar(PDL)”

Senatorul Gabriela Firea a anunţat, vineri, că a decis să demisioneze din PSD. Fosta jurnalistă a subliniat, însă, că va rămâne senator independent şi şi-a motivat decizia explicând că nu poate asista pasivă la încălcarea principiilor care au stat la baza formării USL şi la “cârdăşia” PNL-PDL-PPDD din judeţul Ilfov.

“Începând cu data de astăzi, 10 ianuarie 2014, am demisionat din toate funcțiile deținute în cadrul PSD, respectiv vicepreședinte la nivel național și președinte al organizației județene Ilfov, precum și din calitatea de membru al partidului. Am luat această hotărâre după 24 de ore de la decizia PNL de a accepta colaborarea în plan local cu PDL, reacționând la conflictul din USL Ilfov prin promovarea președintelui PNL Ilfov în funcția de coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile europarlamentare, timp în care niciun lider al PSD nu a luat poziție față de aceast demers flagrant de rupere a USL”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Gabriela Firea.

Sunt solidar cu Gabi Firea si ii inteleg foarte bine gestul si motivatia.Si la Botosani avem o situatie asemanatoare de aproape un an.Nu e usor sa sa suporti in primul rand tradarea unui partener(PNL) cu care ai fost umar la umar intr-una din cele mai dificile campanii iar ulterior sa suporti si umilintele zilnice la care te supune fostul adversar comun(PDL),revigorat acum cu sprijinul partenerului in care ai crezut si in care au crezut toti cetatenii atunci cand au votat USL.O asteptam pe Gabi sa se intoarca acolo unde ii este locul si sa facem impreuna ceea ce ne-am propus si le-am promis oamenilor:un altfel de politica in Romania bazata pe curaj,demnitate si principii!  a comentat primarul Portariuc în această dimineață, pe pagina sa de facebook.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page