Importantsocial

LOCAL | Întâlnire- eveniment la Vorona cu oamenii prin care Dumnezeu zâmbește lumii! – FOTO

În luna nașterii marelui Mihai Eminescu și a momentului istoric 24 ianuarie, sub semnul Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, ziua de 27 ianuarie a marcat la Vorona o premieră deosebită. Preț de 180 de minute, prin implicarea Primăriei comunei, Liceului Tehnologic Ștefan cel Mare și Sfânt”, a Centrului Cultural Mihai Eminescu”, alături de Protopopiatul Botoșani și parohiile din comună, Vorona a fost gazda Întâlnirii Duhovnicești – ,,Uniți în cuget și-n simțiri”, prima de acest fel organizată la nivelul județului Botoșani. 

Activitatea s-a desfășurat în contextul ,,Anului Omagial al Satului Românesc” inițiat de Patriarhia Română și a reunit discuții pe probleme religioase, evocarea Unirii Principatelor Române de la 1859, în context istoric și mesaje din partea Părintelui Misionar Petru Fercal și a administrației locale. Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, ne-a făcut puternici pentru că am avut un scop comun care ne-a adus laolaltă: Unirea. Să reflectăm la semnificaţia acestei zile care ne face să înțelegem că România suntem fiecare dintre noi şi toţi laolaltă” s-a adresat primarul Aurel Ștefan tuturor celor prezenți în auditoriu, la Centrul Cultural ,,Mihai Eminescu”. Preacucernicul Părinte Misionar Petru Fercal s-a referit, în prelegerea pregătită pentru întâlnirea duhovnicească de la Vorona, la importanţa unităţii: „Biserica a fost cea care a cultivat tuturor românilor ideea de unitate, de credinţă, de neam şi de limbă.Trebuie să ne rugăm pentru unitate şi, împreună cu toţii, sus să avem inimile!“

Pe scena Centrului Cultural Vorona a urmat apoi un amplu program artistic cu caracter religios, patriotic și folcloric, susținut de Corala Raluca Iurașcu”, Grupul vocal- folcloric Arcașii”, Corul de fete al Liceului Tehnologic Vorona, Grupul vocal- instrumental al Bisericii Adormirea Maicii Domnului” din Vorona Mare, coordonat de preotul Olivian Sandu, Corul de copii al Parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Vorona-Pancu, dirijor preot Simeon Enache, Grupul vocal-instrumental „Anastasis”- Parohia Joldești, dirijor preot Cristian Dumitraș, Ansamblul Folcloric ,,Poienița” de la Liceul Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, coordonator profesor Sergiu Dascălu și, bineînțeles, Ansamblul „Codrulețul” alături de Fanfara din Vorona, cu o tradiție de 40 de ani prin părțile Voronei, un adevărat ansamblu-școală pentru zecile de generații de copii și tineri pe care i-a pregătit. Și, nu întâmplător, fiind vorba de o întâlnire de suflet pentru toți voronenii și nu numai, evenimentul găzduit de Centrul Cultural Vorona s-a încheiat, în mod minunat, cu o imensă Horă a Unirii care i-a strâns, cu mic, cu mare, pe invitați și toți cei prezenți în auditoriu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page