Importantsocial

LOCAL | Un moldovean care pleca la muncă în Cehia, prins cu buletinul fals la Stânca

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunsă asupra unui cetățean din R. Moldova, o carte de identitate românească  falsă care urma să fie folosită în Cehia.

În data de 18 ianuarie 2019, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară,călătorind ca pasager într-un autoturism cu destinaţia Cehia, cetățeanul din R. Moldova Marian S. în vârstă de 23 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au observat în torpedoul autoturismului, ascunsă și nedeclarată, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate datele şi fotografia tânărului.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate de la un cetăţean ucrainean, în schimbul sumei de 200 de euro și urma să folosească documentul în Cehia, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page