Infractional

LOCAL | Document care atestă inspecția tehnică periodică, fals

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru mijlocul de transport pe care îl conducea.

 

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier  – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român N.S., în vârstă de 40 de ani, care conducea un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Franța.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, prezentat la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat recent autoturismul și nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la control ar fi fost fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page