ImportantLocal

LOCAL | Recitalurile toamnei- astăzi, în Centrul Vechi

Reprezentanţa Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Fundaţia Culturală “Hyperion-C.B.” Botoşani, invită iubitorii de literatură astăzi, 18 septembrie 2017, ora 17, la sediul Cenaclului Botoşani al USR (clădirea din sticlă de lângă Biserica Uspenia, etajul 1, camera 1), la o întâlnire a scriitorilor botoşăneni cu scriitorii tecuceni – membri ai Cenaclului literar “Calistrat Hogaș” al Casei de Cultură a Municipiului Tecuci, in cadrul Recitalurilor toamnei – manifestare aflată la prima ediţie, prin care se propune scoaterea literaturii din laboratoarele creaţiei în mediul viu, prin participarea directă a scriitorilor şi cititorilor.

Prezenti la aceasta intalnire vor fi scriitorii tecuceni: poeţii Dan Vîță, Marin Mârza, Mihaela Gudană, Adrian Răcaru şi prozatoarea Violeta Daniela Mândru, care vor prezenta cele mai recente carţi publicate şi vor citi din creaţiile lor.

Vor participa scriitorii botoşăneni: Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Dumitru Necşanu, Gabriel Alexe, Cristina Prisăcaru-Şoptelea, Petruţ Pârvescu, Cezar Florescu, Ciprian Manolache, Vasile Iftime, George Luca, Mircea Oprea, Nina Viciriuc, Ovidiu Petcu şi Mihai Babei.

Va fi lansat numărul 7,8,9/2017 al revistei de cultură “Hyperion”, editată la Botoşani. Vor fi, de asemenea, oferite cărţi cu autografele scriitorilor participanţi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page