ImportantLocal

LOCAL | Situație rezolvată la Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialui Săditor (ITCSMS) Botoșani are începând de azi, 7 iulie 2017, o nouă conducere.

Prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, emis în această dimineață, Carmen Cristescu a fost numită pe funcția de conducere a instituției publice, cu caracter interimar, pe o perioadă de șase luni.

O nouă numire a fost necesară după ce fostul inspector șef, Silvia Zarug, a ieșit la pensie de drept la sfârșitul lunii trecute.

Întrucât nu a rămas și un înlocuitor la conducerea instituției, activitatea din cadrul ITCSMS risca să se desfășoare cu dificultate iar cei șapte salariați, în imposibilitatea de a-și primi salariile întrucât nu avea cine să semneze statele de plată.

Cazul a ajuns în atenția prefectului Dan Șlincu, care a convocat în ședință toți lucrătorii inspectoratului și a notificat Ministerul Agriculturii în acest sens, solicitând celeritate în luarea unei decizii, situația fiind astfel imediat deblocată.

Vă felicit pentru funcția pe care de azi o veți ocupa, vă doresc mult succes și îmi doresc să faceți echipă bună cu colegii dumneavoastră, pentru ca activitatea din această instituție să se desfășoare fără probleme”, a susținut prefectul Dan Șlincu imediat după ce a citit ordinul ministrului Petre Daea.

Carmen Cristescu, noul inspector șef al ITCSMS, a mulțumit pentru încrederea acordată.

Absolvent al Facultății de Biologie din cadrul Universității ”A. I. Cuza” din Iași, Carmen Cristescu a fost încadrată la ITCSMS pe funcția de consilier din 1995. Din anul 2003, aceasta a preluat funcția de manager de calitate la laboratorul instituției publice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page