ImportantLocal

LOCAL | INVITAȚIE LA TEATRU: duminică 21 mai se joacă spectacolul „CARTOFI PRĂJIȚI CU ORICE”

 DUMINICĂ 21 MAI ORA 18.00 la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr.48, Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani prezintă spectacolul cu piesa  „CARTOFI PRĂJIȚI CU ORICE”, după Arnold Wesker.

Regia: Antonella Cornici

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Mişcare scenică: Victoria Bucun

Compoziţie şi ilustraţie muzicală: Şerban Ursachi

Light design/video: Lucian Moga

Consultant de specialitate: Claudiu Păvăleanu

Asistent regie: Alexandra Vicol

 

Distribuţia:

 

Sergent Hill                              Marius Rogojinschi

Matricola 247, Mike                Răzvan Amitroaei

Matricola 284, Vladimir           Bogdan Muncaciu

Matricola 279, Smiley              Petruţ Butuman

Matricola 252, Chas                 Ioan Creţescu

Matricola 276, Pip                     Sorin Ciofu

Matricola 272, Ghimby             Radu Dragoş

Matricola 277, Iureş                  Mihai Donţu

Comandantul regimentului         Bogdan Horga

Comandantul escadrilei             Cezar Amitroaei

Doamna ofiţer                            Gina Pătraşcu Zamfirache

Instructoarea de educaţie fizică   Mirela Nistor

Fata în alb                                   Alexandra Vicol

Copilul soldat                              Nicolae Bucun

 

“Pregătirea şi participarea la un conflict militar marchează combatanţii pentru toată viaţa!”

Interviu cu regizoarea Antonella Cornici

– Adie “alt aer” prin teatru! N-am prea văzut armata pe scenă! Ne-au invadat americanii?

– Textul iniţial al acestui spectacol -text scris cu zeci de ani în urmă – era o poveste despre un grup de militari din aviaţia britanică.

Povestea de atunci nu ar mai fi avut acum o mare relevanţă nici pentru aviaţia britanică şi nici pentru viaţă, în general!

Dar iată că de cum deschizi televizorul, tot auzi despre misiuni militare NATO. Au fost astfel de misiuni în Irak, în Afganistan… Cu puţin timp în urmă a fost lansată cea mai mare bombă ne-nucleară. Suntem într-o forfotă continuă care, cel puţin mie, nu-mi face bine. Şi cred că nici altora. Şi atunci, am adaptat textul iniţial la realităţile din zilele noastre.

Vrem să spunem prin acest spectacol că războiul este o risipă de oameni buni, că avem nevoie de pace, că ne putem înţelege şi fără arme, că pregătirea şi participarea la un conflict militar marchează combatanţii pentru întreaga viaţă. Am un frate care a fost în misiune militară în Irak. După revenirea în ţară, ani în şir, practic, fratele meu a fost un alt om decât cel pe care-l ştiam. Chiar şi noi, cei din jurul lui, am fost marcaţi de frământările lui sufleteşti.

– După ce americanii au înţeles că lupta lor din Vietnam a fost o amăgire, iată că şi ruşii iau seama că intervenţia militară în Afganistan s-a soldat mai degrabă cu o ruşine. Tinerii care participă la războaie se întorc – atâţia câţi se mai întorc – marcaţi sufleteşte, urmăriţi de coşmaruri…

– Noi am păstrat povestea teatrală a cestor băieţi care sunt antrenaţi timp de opt săptămâni pentru o misiune NATO, fără a indica precis locul unde se va interveni. Arătăm în spectacol ce se petrece cu aceşti băieţi aflaţi în cantonament – şi asta începând de la instrucţia de front şi până la ceea ce se petrece în dormitor. Este, să ne înţelegem, un spectacol de teatru şi nu un spectacol-documentar, deşi avem şi o serie de filmări care ne duc în zona documentarului.

Nu-i mai puţin adevărat, am întâlnit şi oameni care pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă NATO. Arătăm spectatorilor, prin proiecţii, secvenţe care explică ce înseamnă şi ce face NATO.

Se derulează pe scenă o poveste a acestor băieţi şi, bineînţeles, a grupului de ofiţeri. Povestea urmează să o vadă şi să o înţeleagă fiecare spectator în parte.

Cât despre instrucţia de front… chiar mulţumim cadrelor militare active care ne-au sprijinit!

– Titlul surprinde. Care-i semnificaţia acestuia?

– Cartofii prăjiţi cu orice este mâncarea Planetei Pământ! Cartofii prăjiţi cu orice… porcărie! Chiar aşa a scris autorul textului. Bazele NATO sunt, de fapt, baze americane. Iar mâncarea de bază a americanilor este reprezentată de cartofii prăjiţi cu orice!

Antonella Cornici, regizoarea spectacolului, a montat piese în teatre mari şi-n teatre mici, la Teatrul Naţional din Timişoara, dar şi în teatre din Petroşani, Arad, Piatra Neamţ, Botoşani. Următorul proiect îl va realiza la Teatrul “Matei Vişniec” din Suceava. Este lector universitar la catedra de regie din cadrul Universităţii de arte din Iaşi.

Despre colaborarea cu Teatrul din Botoşani, Antonella Cornici spunea:

“Pentru mine a fost o bucurie să mă întorc în teatrul acesta. Eu mă simt chiar foarte bine aici. Mă simt “ca acasă”! Aici am mai lucrat un spectacol – “Priveşte înapoi cu mânie”, spectacol care, din punctul meu de vedere, a ieşit foarte bine, a avut aprecieri bune de la critici importanţi şi a trecut pe aproape de premii semnificative.

Mă simt aici în siguranţă – şi asta pentru că actorii sunt talentaţi şi au o conduită cu adevărat profesionistă.

Acest spectacol aduce la rampă 14 actori, e un spectacol greu. Este al 10-lea spectacol din cariera mea şi nu putea să fie altfel decât un spectacol mare!”

Durata spectacolului: 2 ore.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page