ImportantLocal

LOCAL | Sindicatul IMPACT va protesta la Ministerul Muncii

 Federatia Nationala Sindicala din asistenta sociala PRO.ASIST a trimis astăzi Ministerului judtiţiei o scrisoare deschisă în care anunţă şi decizia de a picheta Ministerul Muncii si Justitiei Sociale  in perioada 01.03.-03.03.2017 .

Sindicatul IMPACT Botosani, afiliat la FNS PRO.ASIST va lua parte la aceasta actiune de pichetare a Ministerului Muncii.

SCRISOARE DESCHISĂ MINISTERULUI MUNCII ȘI JUSTIȚIEI SOCIALE
Prin prezenta Federația Națională Sindicală din Asistență Socială și Protecția
Copilului FNS ”PRO.ASIST” luând act de totala lipsă de comunicare și deschidere spre
dialog a reprezentanților Ministerului Muncii și Justiției Sociale față de propunerile și solicitările
federației, aduce la cunoștință, hotărârea luată, de a picheta sediul ministerului în perioada
imediat următoare până la soluționarea solicitărilor legate de proiectul de Hotărâre de Guvern
pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de
personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă precum şi condiţiile de
acordare a acestora pentru personalul din sistemul sanitar, unitățile de asistență medicosocială
și unitățile de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare.
Menționăm că, încă din luna ianuarie FNS ”PRO.ASIST” a înaintat MMJS o propunere
de Regulament de sporuri pentru sistemul de asistență socială iar odată cu apariția proiectului
mai sus menționat și pus în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătății (proiect care nu reflectă
recunoașterea condițiilor de muncă din asistență socială-deosebit de periculoase, periculoase
și deosebite) au fost înaintate propuneri de completare/modificare a acestuia și inițiatorului-
Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, propuneri însoțite și de
solicitarea organizării unor întâlniri de lucru cu toți partenerii sociali, respectiv federațiile
reprezentative din asistență socială, solicitare rămasă însă fără răspuns.
Având în vedere importanța deosebită a acestei Hotărâri de Guvern, interesul direct al
membrilor federației, salariați din asistență socială, legat de propunerile înaintate și
necesitatea adoptării acestui act normativ în forma care să reflecte corect condițiile de muncă
din sistemul de asistență socială, FNS PRO.ASIST a hotărât, să recurgă la această formă de
protest iar în numele membrilor noștri, anunțăm, că nu vom ceda până când nu vom obține
ceea ce am solicitat.
PREȘEDINTE FNS ”PRO.ASIST”
Radu LIȚĂ

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page