ImportantPolitic

POLITIC | Parlamentarii PNL acuză colegii din PSD de lipsă de interes pentru investiţii

Senatorul Costel Șoptică și deputatul Cristian Achiței au criticat astăzi colegii social-democraţi pntru că nu s-ar fi implicat suficient de mult ca judeţul Botoşani să se regăsească cu anumite obiective pe lista de investiţii prevăzute în bugetul din acest an.

Niciunul dintre amendamentele pe care le-au făcut cei doi, privind finanţarea lucrrilor de reabilitare a drumurilor spre Iași, Săveni,  Darabani-Dorohoi dar şi a Teatrului M. Eminescu, nu au fost prins la finanțare în bugetul de stat.

“Bugetul pe 2017, din punctul nostru de vedere, este un buget nerealist bazat pe previziuni mult prea optimiste și pe o atragere de fonduri europene exagerată cum nu s-a mai întâmplat niciodată de când am intrat în Uniunea Europeană.  Din păcate, acest buget nu se bazează pe investiții și nici pe dezvoltare. Moldova în general, și județul Botoșani, în special, au fost uitate de tovarășii de la PSD privitor la obiectivele de investiții majore de care are nevoie pentru dezvoltare. Practic, niciun obiectiv important nu există pe nicio listă a fișelor de obiective la niciun ordonator principal de credite din România, mă refer la ministere. Cu drumul Botoșani-Tg. Frumos cei de la PSD au mers în campania electorală, au spus că îl vor face și din păcate nu l-au prins în nicio fișă de obiective!

PSD-iștii aveau acum ocazia să o rezolve. Din păcate, procedura a fost întâi vot în comisiile de specialitate, eu am participat la comisia de transporturi și infrastructură unde PSD a respins toate amendamentele PNL, domnul Șoptică a participat la comisia de administrație și a susținut amendamentul pentru teatru, unde a trecut, dar probabil lipseau cei de la PSD din sală și nu au fost atenți. Botoșaniul lipsește de pe lista obiectivelor importante ale Guvernului Grindeanu-Dragnea. Din păcate, asistăm la o fraudă de încredere a PSD-iștilor botoșăneni legată de absența drumului național Botoșani-Tg .Frumos din buget și este o mare țeapă pe care o aduc oamenilor cinstiți și drepți din județul Botoșani care i-au votat tocmai pentru promisiunile făcute în campania electorală”, a spus deputatul Cristian Achiței.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page