Local

LOCAL | Proiectanţii de construcţii, instruiţi de pompieri

Proiectanţii de construcţii, arhitecţii şi persoanele care autorizează lucrările de construcţie din cadrul autorităţilor publice judeţene şi locale din judeţ s-au întâlnit, astăzi, cu pompierii în cadrul unui Simpozion pe tema noilor reglementări legislative privind avizarea /autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă.  

Instruirea a avut ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora.

Pe lângă prezentarea modificărilor aduse legislaţiei privind securitatea la incendiu şi protecţie civilă, au mai fost abordate teme referitoare la neconformităţile constatate de către specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani care au condus la neacordarea de avize/autorizaţii solicitate, echiparea tehnică a clădirilor, compartimentelor de incendiu, spaţiilor cu: hidranţi de incendiu interiori, hidranţi de incendiu exteriori, instalaţii automate de stingere a incendiilor tip sprinkler şi instalaţii cu drencere şi echiparea compartimentelor de incendiu, construcţiilor şi încăperilor cu instalaţii de semnalizare a incendiilor.

Participanţii au manifestat un interes deosebit şi au fost activi la dezbatere, apreciind acţiunea de informare preventivă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page