ImportantLocal

LOCAL | Mistreţii fac ravagii în culturile de porumb!

Mai multe primării din judeţul Botoşani au trimis adrese către Instituția Prefectului și au solicitat găsirea unei soluții urgente pentru a împiedica porcii mistreţi să le mai distrugă culturile.

Prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor, a convocat în data de 4 august, o întâlnire cu mai mulți factori implicați în această problemă.

Situația a devenit destul de periculoasă, susţine prefectul, care spune că la ședința de Colegiu Prefectural a colicitat prezenţa proprietarilor și administratorilor fondurilor de vânătoare, reprezentanți celor care administrează fondul cinegetic.

“Situația a devenit destul de periculoasă. Am făcut un apel public către primari în ședința de Colegiu Prefectural să participe la întâlnirea de pe 4 august, la care am invitat și proprietarii și administratorii fondurilor de vânătoare, reprezentanții celor care administrează fondul cinegetic. Vreau, dacă există posibilitatea, să solicităm modificarea legii pentru că legea este deocamdată în favoarea administratorilor fondurilor de vânătoare și în defavoarea cetățenilor” a spus prefectul Dan Nechifor.

Distrugeri au fost semnalate la Pomârla, Hilișeu Horia, Hudești, Cristești, Leorda.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page