ImportantLocal

LOCAL | ATENŢIE PĂRINŢI ! PREVENIŢI VICTIMIZAREA COPIILOR DUMNEAVOASTRĂ PRIN ACCIDENTE DE CIRCULAŢIE!

Într-o clipă de neatenţie sau grabă, cei în care dumneavoastră aţi investit speranţe, vise şi multă dragoste – copiii – pot deveni victime ale unor accidente rutiere cu urmări tragice !

De la începutul acestei luni, 5 copii au căzut victime ale accidentelor rutiere produse din culpa lor !

Din fericire, niciun copil nu şi-a pierdut viaţa şi nici nu a fost grav rănit.

Cauzele producerii acestor accidente au fost în principal traversarea neregulamentară şi lipsa de supraveghere a copiilor care au ajuns astfel să se joace pe partea carosabilă a unor drumuri publice, cu trafic rutier intens !

PENTRU A PREVENI IMPLICAREA COPIILOR ÎN ACCIDENTE DE CIRCULAŢIE, POLIŢIA RECOMANDĂ PARINŢILOR SĂ-I INVEŢE PE CEI MICI:

  • să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
  • să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat;
  • să circule numai pe trotuare;
  • să nu staţioneze pe bordura trotuarelor, deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
  • acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir, unul dupa altul;
  • să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult;
  • să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii!
  • să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani;

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page