ImportantLocal

LOCAL | Funcționarii publici din Primărie sunt, astăzi, în grevă!

Funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Botoşani şi cei ai serviciilor şi direcţiilor subordonate vor fi, astăzi, în grevă, blocând activitatea în majoritatea departamentelor.

Salariaţii Primăriei va venit la serviciu dar nu vor desfăşura niciun fel de activitate, fiind asigurate doar urgenţele la Serviciul de stare civilă şi la ghişeul de la Permise al Direcţiei de Impozite şi Taxe.

Funcţionari botoşăneni s-au alăturat protestului declanşat la nivel naţional de salariaţii din administraţia publică locală. Ei cer creşterea salariilor cu 25%, acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, dar şi acordarea voucherelor de vacanţă. La Consiliul Judeţean activitatea se desfăşoară normal.

În iunie, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunță că angajații din administrația publică locală vor intra în grevă generală – întâi timp de o oră apoi pe termen nelimitat, dacă revendicările lor nu sunt soluționate. Angajații din primării și consilii județene se consideră discriminați în raport cu cei din administrația centrală, care, spun ei, au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%.

“Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%)”, conform sindicatului.

Constatând dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului României faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din sectorul nostru de activitate şi faţă de situaţia disperată în care se află aceştia că urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, FNSA a declanşat conflictul colectiv de muncă la nivel naţional – sector de activitate “Administraţie publică” şi va organiza următoarele forme de protest:

– greva generală de o ora în dată de 05.07.2016;
– greva generală de o zi în dată de 12.07.2016;
– greva generală pe termen nelimitat începând cu dată de 19.07.2016.

Revendicările salariaţilor din administraţia publică locală:

1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimina discriminările că din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.

2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.

3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală având venituri salariale brute apropiate că valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016), solicităm majorarea salariilor de baza ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.

4. Eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page