DIVERSE | Tratamente pentru față cu usturoi
Usturoiul este cea mai studiată plantă medicinală din lume, fiind folosit ca remediu în tratarea mai multor afecțiuni datorită componentelor sale terapeutice.
În ciuda mirosului său neplăcut pentru unele persoane, usturoiul este un remediu senzațional pentru piele datorită conținutului mare de alicină și sulf. În plus, el are proprietăți antiseptice excelente, fiind un aliat de nădejde în tratamentul acneei.
Iată, așadar, cum poți folosi usturoiul în tratamentele pentru față!
Tratamente pentru față cu usturoi – mască cu usturoi pentru acnee
Se curăţa şi se pisează mărunt, până la consistenţa unei paste, în jur de opt căţei de usturoi, totul amestecându-se cu puţin iaurt natural sau câteva picături de apă, aşa încât să devină uşor fluidă. Masca se lasă să acţioneze pe piele nu mai mult de cinci minute, apoi se clăteşte cu apă călduţă. Important de menţionat: folosiţi usturoi natural, de preferinţă usturoi românesc, cumpărat din piaţa, şi nu usturoi importat din China pentru că acesta din urmă este mai iute şi puteţi acuza o senzaţie de usturime la nivelul pielii.
Tratamente pentru față cu usturoi – capsule cu usturoi
O altă alternativă este să se folosească usturoi sub formă de capsule. Se zdrobesc 2-3 capsule de usturoi cu o cantitate echivalentă de oțet alb și se aplică pe zona afectată de acnee. Oțetul alb ajută la echilibrarea pH-ul pielii, în timp ce usturoiul combate infecțiile pielii.
Tratamente pentru față cu usturoi – mască cu usturoi, miere și iaurt
Persoanele care nu agreează ideea de a aplica usturoi crud direct pe piele, pot realizat o mască dintr-un cățel de usturoi zdrobit, 2 linguri de iaurt și o jumătate de linguriță de miere. Se aplică masca pe față și se lasă să acționeze în jur de 20 de minute, după care se clătește cu apă călduță din abundență.
Tratamente pentru față cu usturoi – mască pentru minimizarea porilor și a ridurilor
Se prepară o mască din 3-4 capsule de usturoi și o jumătate de roșie pasată. Se întinde pe ten în strat subțire și se lasă să acționeze 20 de minute. Roșia și usturoiul au calități antiseptice, care ajută la curățarea porilor și întinderea pielii ridate, oferindu-i luminozitate.