Diverse

DIVERSE | Top 7 plante care alungă migrenele

Când ţi-e lumea mai dragă, te loveşte o durere puternică de cap şi îţi strică toată ziua. Primul impuls este să iei rapid o pastilă. Dar, pentru că acestea pot irita tubul digestiv, apelează, mai bine, la preparatele din plante.

1. Salcia

Decoctul din scoarţa de salcie este cel mai eficient remediu împotriva durerilor puternice de cap. De fapt, dacă bei o cană cu decoct, migrena dispare în cel mult o jumătate de oră, susţin specialiştii. Explicaţia este că scoarţa de salcie conţine salicină, substanţă cu efect analgezic, care stă la baza aspirinei.

Cu toate acestea, salcia este lipsită de efectele adverse ale aspirinei. Prepară decoctul dintr-o lingură de scoarţă măcinată şi 250 ml de apă. Pune la fiert ceaiul timp de 10 minute şi strecoară. Poţi bea până la două-trei căni cu decoct într-o zi.

2. Busuiocul şi schinduful

Busuiocul este recunoscut pentru proprietatea de a reduce tensiunea de la nivelul capului indusă de migrene şi, de asemenea, de a înlătura senzaţia de greaţă care însoţeşte durerile puternice de cap.

Este de preferat realizarea unui amestec de busuioc uscat şi schinduf. Câte două linguriţe din fiecare plantă se pun într-un litru de apă şi se lasă o noapte la macerat. Se beau maximum două căni pe zi.

3. Dafinul

Frunzele de dafin au fost utilizate secole de-a rândul ca remedii împotriva durerilor de cap. Datorită conţinutului lor bogat în substanţe cu efect analgezic, frunzele de dafin pot fi utilizate ca medicamente naturale pentru tratarea migrenelor de orice fel.

Prepară un ceai din trei-patru frunze de dafin la o cană cu apă fierbinte. Lasă la infuzat 10 minute şi bea ceaiul de două ori pe zi.

4. Menta

Această plantă are efect calmant în special în cazul durerilor de cap cauzate de infecţia sinusurilor. Un alt avantaj al acestei plante este că reduce simptomele care însoţesc migrena: greaţă, sensibilitate la lumină etc. Poţi face un ceai de mentă dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă sau, la fel de bine, poţi pune câteva picături de ulei esenţial de mentă amestecate cu ulei de măsline pe mijlocul frunţii.

De asemenea, specialiştii recomandă inhalaţiile cu mentă: se pun trei-patru linguri de plantă la un litru de apă, se fierb şi se fac inhalaţii, maximum cinci minute.

5. Muşeţelul

Deşi nu este implicat în mod direct în tratarea durerilor de cap, muşeţelul este un remediu excelent pentru a reduce nivelul stresului, al tensiunii şi al oboselii, principalii factori care declanşează migrenele.

De asemenea, dacă durerea de cap nu este prea supărătoare şi, prin urmare, nu vrei să apelezi la plantele cu efect antalgic puternic, poţi bea un ceai de muşeţel preparat din 40 g de plantă uscată la un litru de apă fierbinte. Lasă amestecul la infuzat o oră şi bea maximum trei
căni în 24 de ore.

6. Ghimbirul

Durerile localizate la nivelul frunţii pot fi remediate cu ajutorul ghimbirului. Poţi bea suc de ghimbir îndoit cu apă sau poţi face comprese cu ghimbir. Dă pe răzătoare o rădăcină de ghimbir şi adaugă câteva linguri de apă. Pune amestecul pe o cârpă curată şi aplică această compresă pe frunte, dar nu o lăsa mult timp, pentru că poate da senzaţii de arsură.

7. Cicoarea

Durerile de cap care apar la femei odată cu ciclul menstrual pot fi combătute cu ajutorul infuziei sau decoctului din flori de cicoare. Infuzia se face dintr-o linguriţă de flori la o cană cu apă clocotită, iar decoctul, dintr-o lingură de plantă care se fierbe în 250 ml de apă timp de 10 minute.

Pentru un efect sporit, cicoarea se combină cu creţişoara, o altă plantă care vine în ajutorul femeilor în perioada ciclului menstrual. Se pune câte o linguriţă de plantă la o jumătate de litru de apă şi se beau câte două căni de amestec pe zi, pe toată durata menstruaţiei.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page