Sanatate

SANATATE | Alimente care cresc imunitatea copiilor

Atunci când vine vorba de alimentaţie, copiii fac de obicei cele mai nesănătoase alegeri. Probabil, nu este nimic nou faptul că şi micuţul tău are tendinţa de a sări peste micul dejun şi de a respinge legumele şi fructele. În schimb, el consumă cu plăcere alimente de tip fast-food, snack-uri, dulciuri şi sucuri cabogazoase cu adaos de zahăr.

Ei bine, o dietă echilibrată este esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea optimă a copiilor şi, implicit, pentru stimularea sistemului lor imunitar. De aceea, este important să stabileşti un program de masă şi să dezvolţi gustul celor mici pentru alimentele sănătoase.

Iatâ câteva dintre ele:

Alimente care cresc imunitatea copiilor: iaurt

Iaurtul conține probiotice care formează un adevărat scut împotriva răcelilor și gripei. Astfel, iaurtul ajută la întărirea capacităţi organismului în lupta cu virusurile şi bacteriile din mediul înconjurător, dar protejează în special de infecţiile cu rotavirus şi cele de tract urinar.

Specialistii recomanda iaurturile care contin culturi vii.

Alimente care cresc imunitatea copiilor: pește gras

Peștele gras (somon, sardine, ton) este bogat în acizi grași esențiali omega-3, care stimulează procesele imunitare necesare apărării organismului.

Alimente care cresc imunitatea copiilor: miere

Mierea de albine, mai ales cea polifloră, este un remediu excelent în lupta împotriva răcelilor. Mierea conține fier, calciu, potasiu, săruri, care ajută la creșterea imunității copilului.

Totuși, mierea de albine nu se administrează copiilor sub un an din cauza riscului de a face botulism, o boală cu consecințe grave.

Alimente care cresc imunitatea copiilor: ouă

Oul este o sursă excelentă de proteine sănătoase (cu toţi cei 8 aminoacizi esenţiali), vitamine antioxidante (A si D) şi minerale (fier, seleniu, zinc). În cazul unei infecţii, pierderile proteice pot fi compensate rapid dacă includem ouă în dieta celui mic.

Alimente care cresc imunitatea copiilor: fructe de pădure

Afinele, zmeura și murele sunt bogate în antioxidanți și conțin de cinci ori mai multă vitamina C decât portocalele, fiind de un real ajutor în sprijinirea imunității.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page