AccidentEvenimentImportant

EVENIMENT | Două accidente produse din cauza vitezei și a alcoolului

La data de 20.02.2015, în jurul orei 11.10, în timp ce conducea un autoturism pe DC 10, în comuna Adășeni, D. N. de 58 ani, din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul a părăsit partea carosabilă, izbindu-se într-un imobil.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto și avarierea autoturismului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

La data de 21.02.2015, în jurul orei 00.40, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 292, din direcţia Săveni-Chişcăreni, A. I. de 20 de ani, din comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, pe fondul vitezei de deplasare neadaptate la un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul a intrat în derapaj, răsturnându-se în curtea unui imobil.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page