ImportantStiri

NATIONAL | S-a deschis sezonul de vânătoare în MAI

Imensul scandal iscat la Ministerul Afacerilor Interne legat de corupţie şi de divulgarea unor informaţii clasificate din dosare cercetate de DNA a declanşat alarma de grad de zero printre ofiţerii serviciului secret al “Internelor”. Agenţii şi-au întins năvoadele şi au aruncat momeli până la nivelul secţiilor de poliţie.

Până acum, ofiţerii şcoliţi în culegerea de informaţii îşi făceau simţită prezenţa printre angajaţii de la “Interne” doar la obişnuitele instructaje antişpagă, unde cei cărora lear fi trecut prin cap să mănânce din palma vreunui infractor li se prezenta perspectiva “civiliei” şi a închisorii.

Însă scurgerile de date cu caracter secret din dosare cercetate de procurorii anticorupţie, cazuri aflate şi pe masa ministrului Gabriel Oprea, au făcut ca “spionii” Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) să lase baltă mărunţişurile şi să-i caute pe acei poliţişti vulnerabili, în stare să comită acte de corupţie, precum cel care zguduie acum “Internele”. De altfel, surse din Poliţie spun că Oprea este negru de supărare că un astfel de caz a ajuns în curtea lui.
«Spionii» MAI verifică secţiile de poliţie
Aşa se face că, într-o acţiune care a cuprins toate secţiile de poliţie din Capitală, dar şi unităţile din ţară, “spionii” de la MAI fac tot posibilul să-şi arate priceperea în a bloca, pe viitor, astfel de scurgeri de informaţii de la cel mai înalt nivel.

“De câteva zile, de când s-a aflat de scurgerile de date de la minister, ofiţerii de la Protecţie se învârt printre poliţişti. Fac anchete, pun întrebări… S-au mutat în secţii şi aruncă fel de fel de momeli legate de diferite cazuri mai mici au mai mari, mai vechi sau mai noi. Dar, oricum, nu de nivelul celor despre care se vorbeşte că au fost divulgate din biroul lui Oprea. Îi încearcă până şi pe subofiţerii de stradă, de parcă ei ar avea vreodată acces la asemenea dosare grele”, ne-au dezvăluit surse din MAI. Vinovaţi de deschiderea “sezonului de vânătoare” la poliţişti sunt Igrid Luciana Popa Mocanu, consiliera vicepremierului pentru Apărare, Gabriel Oprea, şi comisarul-şef Mihai Şova, secretar adjunct al MAI. În opinia procurorilor anticorupţie, cei doi oficiali ai “Internelor” au divulgat informaţii cu caracter secret din documente care se aflau chiar în biroul ministrului Oprea.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page