Politic

POLITICA | Klaus Iohannis A DEMISIONAT din funcția de primar al Sibiului

Klaus Iohannis şi-a prezentat, marţi, demisia din funcţia de primar de Sibiu, urmând ca marţi Consiliul Local să aleagă un primar interimar.

Acest lucru este necesar pentru a putea prelua peste câteva zile mandatul de preşedinte al României. Peste aproximativ o oră, Consiliul Local se va întruni pentru a desemna un primar interimar”, a anunţat preşedintele ales al României, Klaus Iohannis.

El le-a mulţumit colaboratorilor din primărie şi din celelalte instituţii de la nivel local cu care a colaborat de-a lungul anilor în calitate de edil al oraşului, însă a ţinut să le mulţumească în mod deosebit locuitorilor urbei.

Vreau să le mulţumesc sibienilor care mi-au acordat de patru ori încrederea lor. În 14 ani şi jumătate, am reuşit împreună să transformăm oraşul. Dintr-un oraş provincial uşor prăfuit, Sibiul a devenit capitală culturală europeană şi apoi unul dintre cele mai cunoscute şi admirate oraşe din România. Le mulţumesc că au făcut aceste lucruri posibile. Pentru mine a fost o onoare şi o plăcere să le fiu primar 14 ani şi jumătate“, a spus fostul primar.

Iohannis a spus că îşi va face timp să viziteze des oraşul pe care l-a condus. “În vizită o să mă întorc de multe ori. (…) Când spun acasă, spun Sibiu“, a spus Klaus Iohannis care şi-a arătat disponibilitatea de a da sfaturi viitorului primar, dacă acesta va dori să-l consulte în chestiunile care ţin de gospodărirea oraşului.

“Îmi pasă în continuare de Sibiu. Nu voi avea nici o implicare concretă, dar mă voi bucura dacă vreodată mi se va cere un sfat”, a spus Iohannis.

Preşedintele ales a precizat că va lua cu el la Cotroceni o parte din lucrurile din biroul de la primărie. “Da, lucrurile mele personale, le voi lua cu mine, o parte cu siguranţă le duc cu mine la Cotroceni“.

Întrebat dacă va duce la Cotroceni şi ceasul bunicului, Iohannis a spus că acolo este cu siguranţă un ceas. “De undeva, trebuie dată ora exactă în România”, a explicat Iohannis.

În ceea ce priveşte echipa de consilieri de la Cotroceni, Iohannis a arătat că o va anunţa “când va fi finalizată selecţia”. 

Nu în ultimul rând, Iohannis a confirmat că va pleca într-o vizită privată în SUA, pentru câteva zile.

Klaus Iohannis este primar al municipiului Sibiu din anul 2000. Potrivit Agerpres, atribuţiile primarului au fost preluate de viceprimarul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Astrid Fodor, care este, totodată, considerată unul dintre favoriţi în viitoarele alegeri pentru funcţia de edil al Sibiului.

Klaus Iohannis a fost ales primar al municipiului Sibiu, la 30 iunie 2000, în al doilea tur de scrutin, din partea FDGR. În 2004 a fost reales cu 88,7% din voturi. La alegerile locale din 2008 a obţinut un nou mandat de primar, întrunind 83,2% din opţiuni. De asemenea, a fost reales în funcţia de primar al Sibiului la alegerile locale din 10 iunie 2012.

A iniţiat numeroase contacte cu investitori străini şi cu oficiile Uniunii Europene. Sub angajamentul său, municipiul Sibiu a fost numit Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2007 (împreună cu Luxemburg).

Klaus Iohannis a fost ales în 16 noiembrie preşedinte al României. Pe lângă demisia de la primăria Sibiu, Iohannis va trebui să demisioneze şi de la şefia PNL.

Sursa: romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page