Sport

SPORT | Dinamo – Pandurii 3 – 2 » Bilinski aduce victoria ”cîinilor” în prelungiri!

Dinamo a reuşit să se impună în faţa Pandurilor, 3-2, graţie unui gol marcat în prelungiri de Bilinski. 

Dinamoviştii au dechis rapid scorul prin Alexe, care a marcat cu un şut plasat pe lîngă Gliwa, în minutul 6. Două minute a durat avantajul ”cîinilor”, Roman egalînd după o fază trasă la indigo.

Fazele de poartă s-au rărit după cele două goluri rapide, şuturile de la distanţă dovedindu-se lipsite de eficienţă. În minutul 50, Grecu a fost depăşit de un balon, mingea a ajuns la Roman, care a trecut de Durimel şi i-a adus în avantaj pe gorjeni.

Doar 10 minute s-au menţinut gorjenii la conducere. Fundaşii Pandurilor s-au bîlbît în careu, mingea a ajuns la Rotariu, care a marcat, restabilind egalitatea.
Grecu (63) şi Bilinski (64) îi puteau aduce pe ”cîini” în avantaj, dar plasa laterală şi apoi Gliwa s-au împotrivit. Bilinski a marcat golul decisiv în primul minut al prelungirilor, cu un şut pe jos din interiorul careului mic, iar ”cîinii” s-au impus cu 3-2.

Sursa: gsp.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page