Sanatate

SANATATE | Bolile se citesc pe piele

Aspectul anumitor părţi ale corpului sunt indicii preţioase privind starea ta de sănătate. Iar specialiştii susţin că poţi depista din timp unele afecţiuni dacă, din când în când, acorzi câteva minute pentru a-ţi studia cu atenţie corpul.

Medicii de la Spitalul „Rozal Free” din Londra au reuşit recent să diagnosticheze un caz de cancer ovarian la o femeie de 74 de ani, după ce au constatat că aceasta avea pielea palmelor subţiată. Cu 4 luni înainte de consult, aceasta a observat că avea doar câteva porţiuni mai aspre în palme, dar, în general, era sănătoasă şi nu prezenta alte simptome. Este doar unul dintre cazurile care demonstrează că există o serie întreagă de semnale ale corpului pe care nu trebuie să le ignori.

Diabet, dacă ai pete la subraţ
Atunci când la subraţ apar pete aspre, închise la culoare, poate fi vorba de diabet. Experţii spun că excesul de insulină din sistemul circulator poate duce la o accelerare a procesului de multiplicare a celulelor, ceea ce determină acumulări de ţesut şi melanină. Aceasta face ca pielea să aibă un aspect îngroşat şi pigmentat. În acest caz, se recomandă măsurarea nivelului de glicemie din sânge.

Colesterolul apare pe pleoape, pe genunchi şi pe coate
Micile umflături, cu textură moale şi de culoare albă, ce apar în zona pleoapelor, genunchilor şi coatelor, sunt de fapt depozite de colesterol. Se pare însă că aceste semne apar atunci când nivelul de colesterol din sânge este foarte ridicat, un factor de risc pentru bolile cardiovasculare.

Buricul poate indica infertilitate
Părul aspru, des şi închis la culoare care creşte în jurul buricului poate fi asociat cu sindromul ovarelor polichistice (SOPC). Una din zece femei suferă de acest sindrom, boala fiind o altă cauză a infertilităţii şi a afecţiunilor cardiovasculare. Dacă apar astfel de simptome, un consult ginecologic este absolut necesar.

Unghiile, un indiciu pentru cancer
Dacă apar linii negre, maronii sau gălbui la baza unghiilor este un semn de deteriorare a celulelor, posibil cauzată de melanom, cea mai severă formă de cancer de piele. În 95% din cazuri acestă boală poate fi vindecată dacă este diagnosticată şi tratată în fază incipientă.

Punctele albe de la nivelul unghiilor, atunci când au forma unor benzi orizontale însoţite de stări de oboseală, pot fi indicii ale unor afecţiuni renale. Se pare că aceste pete sunt un semnal că rinichii nu mai au abilitatea de a filtra corect proteinele din urină şi că organismul pierde aceste substanţe mai repede decât reuşeşte să le asimileze. Este indicat să faci un test de urină.

Ai cearcăne? Posibil semn că eşti alergic
Cearcănele persistente pot apărea în urma unei alergii. Dacă organismul a luat contact cu un alergen, acesta eliberează histamine, substanţe care îngreunează circulaţia sanguină şi determină apariţia cearcănelor. Un test alergologic poate depista ce alergen declanşează simptomele. De asemenea, este bine să ştii că petele galbene de pe globul ocular pot fi semnul unor afecţiuni hepatice şi sunt necesare investigaţii medicale imediate.

Palme oranj, semn de hipotiroidie
Activitarea redusă a glandei tiroide, hipotitoridia, duce adesea la o acumulare de betacaroten în sânge, ceea ce provoacă o colorartură galben-oranj a pielii din palme. De asemenea, ţine cont de faptul că pielea persoanelor cu hipotiroidie este uscată şi rece, uneori având şi o tentă palidă. Şi în această situaţie este indicat un consult medical urgent deoarece, netratată, afecţiunea duce la complicaţii precum obezitate şi boli cardiovasculare.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page