ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Autoutilitară plină cu sute de kilograme de ulei furat, depistată de polițiștii botoșăneni

În noaptea de 21/22.10.2014, în jurul orei 02.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică – IPJ Botoşani şi cei din cadrul Secției Rurale  Mihăileni, au depistat pe DN 29C, în localitatea Maghera, comuna Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani, o autoutilitară condusă de un bărbat de 33 ani, din municipiul/judeţul Suceava.

Poliţiştii au efectuat controlul autovehiculului, prilej cu care au depistat 29 recipiente din plastic, în care se aflau aproximativ 550 kg ulei pentru transformatoare.

Primele cercetări efectuate de către poliţişti au stabilit că respectiva cantitate de ulei ar fi fost sustrasă din două posturi de transformare aparţinând  e-ON, situate pe raza comunelor Cândești și Mihăileni.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că la comiterea faptelor ar mai fi participat încă doi bărbaţi, în vârstă de 43 ani și rspectiv 23 ani, ambii din comuna Hânțești, judeţul Suceava.

Aceştia din urmă se deplasau înaintea autoutilitarei, cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria, autoturism pe care l-au abandonat în timp ce erau urmăriți de către  polițişti.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie propusă soluţie procedurală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page