Sport

SPORT | Scene violente pe Arena Naţională. Acuzaţii pentru forţele de ordine: Au bătut copii, femei, bătrâni

Sute de petarde au explodat şi zeci de fumigene au fost aruncate pe teren înaintea partidei, iar suporterii ungari au încercat să intre peste cei români de la Tribuna I, jandarmii fiind nevoiţi să folosească gazele lacrimogene, scrie Mediafax. Jandarmii au evacuat o parte a fanilor români de la Inelul 1 al Peluzei Nord de la Arena Naţională după ce suporterii au intrat în conflict cu forţele de ordine. Zeci de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală. Angajaţii BGS sunt acuzaţi că au bătut oameni nevinovaţi.

Patruzeci şi şase de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală înainte şi în timpul meciului România – Ungaria, scor 1-1, disputat, sâmbătă, pe Arena Naţională, în preliminariile Euro-2016, a declarat pentru MEDIAFAX, Bogdan Opriţa, coordonator SMURD Bucureşti.

Aproximativ 30 de suporteri români au fost duşi la secţiile de poliţie, pentru cinci fani s-a dispus sancţiunea de a merge la stadion un an, iar mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri, la meciul România – Ungaria, a declarat Irina Drăgan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.

“În zona special amenajată pentru fanii unguri s-au înregistrat incidente. În prima repriză a fost un moment tensionat cauzat de cele două galerii, care au aruncat cu obiecte pirotehnice dintr-un sector în altul şi s-a impus intervenţuia jandarmilor pentru a putea continua partida în condiţii de siguranţă. Nu s-a impus evacuarea galeriilor, dar au fost persoane scoase din stadion în vederea stabilirii identităţii şi aplicării măsurilor legale. Ca şi date preliminare, aproximativ 30 de pesoane au fost conduse la poliţie pentru stabilirea identităţii şi efectuarea de verificări privind săvârşirea de diverse infracţiuni, deţinere şi folosite de materiale pirotehnice, adresare de injurii şi participare la scandal. Din câte cunosc, toţi sunt de naţionalitate română. Pentru alţi cinci suporteri români s-a dispus deja sancţiunea de interzicere de a merge la stadion pentru un an”, a declarat Irina Drăgan. Mai mult pe Mediafax

Suporter român: Eu am căzut şi m-au lovit cu bestialitate

Cel mai violent episod s-a desfăşurat înainte de minutul 15, când galeria Ungariei a rupt lanţul de securitate şi a sărit să se bate cu fanii lui Dinamo şi “U” Cluj, care au fost repartizaţi în aceeaşi peluză, scrie Prosport.ro. Jandarmii şi angajaţii BGS au intervenit în forţă pentru a calma spiritele, însă cei din urmă n-au ţinut cont că printre fanii turbulenţi se aflau atât bătrâni, cât şi copii.

Unul dintre suporterii care a fost bătut cu bestialitate de anngajaţii BGS este Alex T., fan al Universităţii Cluj, care a venit la Bucureşti alături de fiica sa. În vârstă de 38 de ani, relatările acestuia sunt cu adevărat dramatice.

“Am venit de la Cluj cu fiica mea de 14 ani să văd un meci de fotbal, să văd o echipă de români. Am stat liniştit la meci. Când au izbucnit acele incidente, cei de la BGS ne-au bătut la rând. Au bătut copii, femei, bătrâni, n-au ţinut cont de nimic. Au dat cu spray lacrimogen şi au intrat peste noi. Eu am căzut şi m-au lovit cu bestialitate sub ochii fiicei mele, mi-au spart capul”. Mai mult pe Prosport.ro

Răzvan Burleanu: Măsurile de securitate şi-au atins scopul

Preşedintele FRF Răzvan Burleanu a vorbit într-o notă pozitivă despre felul în care s-au comportat forţele de ordine.

“Măsurile de securitate şi-au atins scopul, oamenii şi-au făcut treaba. Sper să nu fim suspendaţi, totuşi, ăsta e gîndul cu care plec de la stadion azi. Poate va fi vorba doar de o sancţiunea financiară”, a zis Burleanu la FigiSport, potrivit GSP.ro.

Pe contul de Facebook al BGS, zeci de comentatori au lăsat mesaje acuzatoare sau chiar jignitoare la adresa angajaţilor firmei de pază, cu referire directă la incidentele de la meci.

Sursa: realitatea.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page