Meteo

METEO | Vreme frumoasă până la sfârşitul săptămânii. Maximele vor atinge 27 de grade

Astăzi vremea devine frumoasă în toată ţara, chiar dacă prin sud, în primele ore ale zilei vor mai fi câţiva nori şi poate câţiva stropi de ploaie. Vântul va fi mai alert în Banat, dar şi în nordul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi mai ridicate decât ieri şi se vor încadra între 15 grade pe litoral şi 25 de grade în regiunile intracarpatice.

Meteorologii au veşti bune şi pentru zilele următoare.

Sfârşitul de săptămână aduce vreme bună în toată ţara. Soarele va străluci nestingherit, aşa că temperaturile vor depăşi chiar şi pragul unei zile de vară. Până la 27 de grade anunţă meteorologii duminică în vestul, centrul şi nord-vestul tarii. Singurul fenomen meteo de interes va fi ceaţa matinală din zonele joase.

La munte ziua va fi tocmai bună de drumeţii. Câteva ploi slabe pot să apară doar prin Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla cel mult moderat, iar temperaturile sunt în creştere. 20 de grade sunt aşteptate la Stâna de Vale şi 17 grade pe Valea Prahovei. De altfel, atmosfera se va menţine plăcută până la sfârşitul săptămânii, iar temperaturile vor continua să crească.

Sursa: digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page