Stiri

NATIONAL | Toți românii, obligați să-și schimbe contoarele

Populația și firmele din România vor fi obligate să-și înlocuiască toate contoarele care măsoară consumul de curent electric cu unele noi, inteligente.

Măsura se va implementa, pentru majoritatea populației, în următorii șase ani, se arată în Planul Național de Acțiune pentru Eficiență Energetică, publicat, săptămâna trecută, pentru dezbatere publică, pe site-ul Departamentului pentru Energie din cadrul Guvernului României, potrivit Money.ro.

Planul Național mai precizează că, datorită contoarelor inteligente, consumatorii finali își vor putea gestiona mai eficient consumul de curent electric, economisind energie și bani.

Nu mai puțin de 80% dintre consumatorii de energie electrică trebuie să dispună de sisteme de măsurare inteligente până în anul 2020.

Această prevedere este cuprinsă într-o directivă a Parlamentului European și a Consiliului Europei din iulie 2009, ce prevede că „statele membre asigură implementarea unor sisteme de măsurare inteligentă care contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piaţa furnizării de energie electrică”.

Autoritățile enumeră și alte argumentele suplimentare pentru instalarea la firme și populație a contoarelor inteligente pentru curentul electric: reducerea semnificativă a consumului de energie electrică şi reducerea emisiilor de CO2 prin furnizarea de informaţii despre consum fie pe portaluri centrale de internet, ce pot fi accesate de consumatori, fie direct pe dispozitive aflate la punctele de consum. În plus, consumul de vârf poate fi reduces cu ajutorul informaţiilor din contoarele inteligente.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page