Stiri

NATIONAL | Șofer de 78 ani, încătușat de polițiști. Circula cu 130 km/h, iar acum a depus plângere pentru agresiune

Clujeanul Sandu Nagy a povestit, pentru „Evenimentul zilei”, ce a pățit pe 8 septembrie, când mergea cu mașina, împreună cu soția sa, către Dej. Agenții de circulație l-ar fi bruscat și chiar ar fi vrut să-i pună cătușele. Doi agenţi de la Circulaţie l-au luat pe sus pe un clujean în vârstă de 78 de ani, doar pentru simplul fapt că acesta a coborât de la volan şi a întrebat ce s-a întâmplat de a fost oprit în trafic. Ceea ce a urmat depăşeşte orice imaginaţie, după cum povestește omul. Sandu Nagy a fost toată viața inginer constructor. Cu amărăciune spune că pe vremea lui Ceaușescu a avut domiciliul forțat vreme de șapte ani, dar cu toate astea nu a fost bătut nici de Miliţie şi nici de Securitate, „dar am fost bătut acum de doi agenţi de la Circulaţie”.

Fostul deţinut politic spune că, pe 8 septembrie 2014, conducea maşina dinspre Cluj spre Dej. „Conduceam în spatele unui TIR, iar din sens opus a venit un autoturism de Poliție cu nr. MAI 34315, din care un agent a fluturat pe geam un baston reflectorizant. A venit un poliţist care purta nişte ochelari negri, de mafiot, şi mi-a cerut direct să îi dau actele. Pentru că soarele bătea din faţă, am coborât din maşina mea şi atunci a început tot scandalul”, spune Nagy.

Pentru că a coborât din maşină, un alt agent, identificat în persoana lui Radu Răcan, ar fi intervenit brutal şi l-ar fi imobilizat pe bărbatul de 78 de ani, fără să aştepte o explicaţie sau să vadă că persoana cu care are de-a face este de vârstă înaintată: „Mi-a sucit mâinile la spate și m-a izbit cu putere de mașină. El striga la celălalt: adă, mă, cătușele să-l arestăm și să-l ducem la noi. M-au aruncat pe bancheta din spate a mașinii de poliție și am fost dus la secția de poliție”. În tot acest timp, Claudia Nagy, soţia lui Sandu Nagy, încerca să le explice celor doi poliţişti că actele soţului sunt în portmoneul care se afla la ea în mână şi că el nu le poate prezenta din moment ce nu sunt fizic în posesia lui.

„I-am rugat să nu îl brutalizeze, dar un agent m-a tras de păr, m-a lovit în zona spatelui şi mi-a spart buza cu cotul în două locuri. A dat intenţionat”, spune femeia, care se declară şocată de comportamentul celor doi poliţişti. Ea a fost amendată cu suma de 6.500 de lei.

Citeste continuarea articolului: www.evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page