Stiri

NATIONAL | Şi-a pus moarta mâinile-n cap! Clipe de groază la un priveghi

Rudele unei bătrâne decedate zilele trecute în Ciuşlea, Vrancea, au trecut prin momente de cumpănă, când nu ştiau dacă sunt martorii unei minuni cereşti sau ai unei lucrături a necuratului.

Sevastiţa Crivăţ, o bătrână de 70 de ani, din satul Ciuşlea, mamă a zece copii, s-a stins zilele trecute, răpusă de un stop cardiac.

Familia îndurerată a început pregătirile pentru a o înmormânta creştineşte, însă în dimineaţa în care ar fi trebuit să o conducă pe ultimul drum, lucrurile parcă au luat-o razna!

“A ridicat mâinile de pe piept până deasupra capului. Oamenii s-au speriat, un verişor de-al meu a fugit, am fugit şi eu când am văzut-o dimineaţa. Mi s-au înmuiat picioarele, că nu am văzut aşa ceva. Am văzut atâţia morţi, mi-am îngropat copil, mamă, tată, dar aşa ceva nu am văzut până la vârsta asta”, a povestit o vecină de-a Sevastiţei.

Sora defunctei a chemat ambulanţa, vrând să afle de la medici dacă au fost martorii unei minuni. Însă aceştia au avut o explicaţie mai lumească.

“Nu a fost îmbălsămată şi din cauza stării de putrefacţie şi-a modificat poziţia mâinilor. E primul caz când suntem chemaţi la persoane decedate”, a spus medicul Dorinel Ticu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page